21 martie 2016

Gogosi de post

Print



   O reteta simpla, cu ingrediente putine, dar perfecta pentru perioada postului! Nici n-ai zice ca sunt de post, atat de pufoase, aromate si delicioase sunt! 



Ingrediente:
500 gr faina
200-250 ml apa calduta
50 ml ulei
50 gr zahar
25 gr drojdie proaspata
1/4 lingurita sare
un plic zahar vanilat
coaja rasa de lamaie (optional)
zahar pudra vanilat pentru pudrat 


Preparare:
1. Intr-un castron amestecam faina cernuta cu zaharul, sarea, coaja rasa de lamaie si zaharul vanilat.
2. Facem o adancitura in faina si faramitam drojdia proaspata. Turnam treptat peste drojdie 200 ml apa calduta si amestecam incet pana se dizolva bine. Amestecam compozitia de drojdie cu faina, adaugam uleiul si daca nu s-a incorporat toata faina adaugam si cei 50 de ml de apa calduta ramasa. Framantam aproximativ 10-15 minute pana obtinem un aluat omogen si elastic care nu se mai lipeste de maini. Acoperim aluatul cu un prosop curat si il lasam la dospit aproximativ 45 de minute.




3. Punem aluatul pe masa de lucru presarata cu putina faina si il framantam pana scoatem aerul din el, cca 1-2 minute. Intindem foi de aproximativ 0,5 cm grosime si decupam gogosile cu ajutorul unui pahar. 



4. Gogosile astfel formate le acoperim cu un prosop si le lasam sa creasca 15-20 de minute, dupa care le prajim in baie de ulei incins, la foc moderat, pana se rumenesc frumos pe ambele parti.



5. Gogosile prajite le scoatem pe un platou tapetat cu prosop de hartie, ca sa absoarba excesul de ulei. Pudram gogosile fierbinti cu zahar pudra vanilat si apoi le servim. 





Pofta buna!

Niciun comentariu: