O combinatie mai mult decat perfecta: blat pufos imbracat in crema de ciocolata alba si bucati crocante de migdale caramelizate!
Ingrediente:
Pentru blat:
6 oua mari
180 gr faina
180 gr zahar
6 linguri ulei de floarea soarelui
o lingurita esenta de migdale
un varf lingurita praf de copt
un praf de sare
Pentru crema:
300 gr ciocolata alba
600 gr smantana lichida pentru frisca cu minim 30% grasime
o lingurita esenta de migdale
Pentru crocantul de migdale:
100 gr migdale tocate marunt
100 gr zahar tos
Preparare blat:
1. Mixam ouale cu zaharul timp de aproximativ 15-20 minute pana isi tripleaza volumul. Adaugam apoi treptat faina amestecata in prealabil cu praful de copt si sarea, amestecand foarte incet de jos in sus. Dupa ce am terminat toata faina adaugam treptat uleiul, esenta de migdale si amestecam la fel de incet pana se incorporeaza bine in compozitie.
2. Compozitia rezultata o impartim exact in trei. Coacem pe rand foile pentru blat, intr-o tava joasa de aproximativ 30x20 cm tapetata cu hartie de copt, in cuptorul preincalzit la foc mediu aproximativ 12-15 minute. Lasam blaturile sa se raceasca si apoi le scoatem usor de pe hartia de copt.
Preparare crema:
1. Punem intr-o cratita 300 ml de smantana si ciocolata alba. Incalzim la foc mic si amestecam incet pana se topeste bine toata ciocolata. Dam deoparte si lasam compozitia sa se raceasca dupa care o tinem la frigider cateva ore.
2. Intre timp batem frisca ramasa pana se intareste si adaugam peste aceasta crema de ciocolata rece. Mixam pana se omogenizeaza si apoi adaugam esenta de migdale.
Preparare crocant de migdale:
1. Punem intr-o craticioara zaharul tos si il lasam cateva minute sa se caramelizeze usor. Adaugam apoi migdale tocate marunt si amestecam pana cand zaharul se lipeste de migdale si compozitia devine aurie. Dam deoparte si rasturnam crocantul pe o hartie de copt. Intindem in strat subtire si lasam sa se raceasca complet.
Asamblare prajitura:
1.Pe tava in care am copt foile sau in alta tava incapatoare asezam primul blat. Asezam peste blat o treime din crema, apoi punem cel de-al doilea blat. Peste cel de-al doilea blat, intindem inca o treime din crema si peste crema ultimul blat. Deasupra intindem in strat uniform ultima treime de crema, nivelam cu o spatula si decoram cu crocantul de migdale pe care il maruntim in prealabil cu mana sau la robot.
2. Lasam prajitura la rece aproximativ doua ore, apoi o portionam si o servim. Devine mai pufoasa dupa o zi cand foile se insiropeaza putin de la crema.
Pofta buna!
4 comentarii:
Arata perfect! !! O combinație absolut delicioasa!
Pofta am eu,dar cum fac sa ma bucur de o felie de prajitura?Trebuie musai sa ma pun pe treaba,altfel lesin de pofta.
Pup cu drag!
Combinatie perfecta!
FELICITARI !!!!!
Trimiteți un comentariu