2 noiembrie 2014

Pogacele cu cascaval

Print



          Gustari delicioase si usor de preparat!



Ingrediente:
500 gr faina
200 gr cascaval
150 gr smantana cu 20% grasime
100 gr untura sau 150 gr unt cu 80% grasime
1 lingurita zahar
30 gr drojdie
60 ml lapte
2 oua
1 lingurita sare


Preparare: 
1. Punem drojdia intr-un castronel si o amestecam cu laptele caldut si zaharul. 
2. Intr-un vas mai mare punem faina pe care o amestecam in prealabil cu sarea, apoi adaugam pe rand: drojdia dizolvata in lapte, un ou, untura, 150 grame de cascaval ras pe razatoarea mica si smantana. Framantam aproximativ 10 minute pana obtinem un aluat omogen si elastic la atingere. Acoperim vasul cu un prosop si lasam aluatul sa creasca la cald pana isi dubleaza volumul.


3. Din aluatul crescut intindem cu sucitorul o foaie (pe blatul de lucru dat cu faina) groasa de aproximativ un cm, pe care o impaturim in patru sau sase straturi si o intindem din nou cu sucitorul. Repetam de trei ori aceasta operatiune ca aluatul sa iasa in straturi la copt. La final intindem o foaie in grosime de aproximativ un cm si decupam pogacele cu o forma rotunda de diamentru aproximativ 4 cm.


4. Asezam pogacelele intr-o tava tapetata cu hartie de copt si le lasam sa creasca 10-15 minute, dupa care le ungem cu ou batut si asezam deasupra putin cascaval ras. Le coacem in cuptorul preincalzit la foc moderat aproximativ 20-25 de minute pana se rumenesc frumos deasupra. Servim pogacelele calde sau reci.





Pofta buna!

Un comentariu:

Rocsy Ciobanu spunea...

Cat de bune sunt!